The Reading Effect

Poate conține urme de Pix
I observ Life sweet life Povesti Prin oras

Unde se duc oamenii

Oamenii se duc la muncă, oamenii se duc la restaurant, în vacanțe, în luni de miere sau de fiere, pe munți, pe mări, oamenii se duc oriunde simt că se împlinesc.

But there’s nothing like a funeral in the morning!

Azi am asistat la înmormântarea unui om care a murit la 92 de ani. Nu contează neapărat cum a murit, mie mi s-a părut interesant faptul că acest om nu mai avea pe nimeni dintre rudele de sânge. De asemenea, acest om nu a fost căsătorit niciodată, nu a avut copii și singurii care au avut astăzi grijă ca lucrurile să se întâmple (înmormântarea and all that jazz) au fost nepoții prietenilor lui.

Așadar se poate să trăiești și singur. Am aflat că, înainte să se ducă, obișnuia ca în fiecare dimineață să își cumpere un ziar și să facă o mică plimbare, că îi plăcea să iasă să mănânce la restaurant și îi plăcea să bea coniac Passion. Un om drăguț căruia îi plăcea viața.

Cu ce am rămas eu azi după această înmormântare? Cu sentimentul pe care îl am tot mai des în ultima vreme. Că ne umplem viețile cu tot ce putem sau găsim la îndemână ca să nu simțim ce șaradă inutilă e viața!

Mâncați, beți, dansați si bucurați-vă de viață ca Gargantua de mâncare. Alternativa e la “sanatorii cu balcoane”

Cheers, my friends!