Tag: Mâncare

Oșanu’ și copiii

WP_20131119_006Mergeam eu cam obosită acum vreo săptămână prin Oșan, când trosc – în fața ochilor îmi apare mirajul. Sahara style, cu tot tacâmul. Oază în mijloc, frumos așa, să încurce clentu’, să nu care-cumva să rateze momentul. Un munteeeee de bomboane de pom. Colorate în toate culorile, cu toate aromele posibile și imposibile, cu marțipan (my oh my, marțipaaan) chiar și cu jeleu (nu, nu mai sunt în liceu). Vai, fandacsia era gata. Da’ până să fie, poc, un cuțit numit rațiune îmi străpunge capul. Stai, mă nene așa, când dracu’ s-a făcut decembrie? Scot telefonul, ma uit – noiembrie, mă uit la bomboanele de pom, mă extrag din balta de bale în care mă aflam și purced la îndesarea sus-numitelor, într-o pungă, ignorând rațiuni și alți demoni. M-am oprit ochiometric la un kil.

Când am ieșit, mâncând, mă gândeam, cum mă frate, să vinzi bomboane de pom cu o lună înainte? Cui să-i scriu o scrisoare de mulțumire?

Și uite așa am ajuns acasă cântând Let it snow, de acasă se uitau toți ai mei  la mine (inclusiv perușul), ca la o scăpată de la nebuni.

Și azi mi-am dat seama care e targetul. Azi, Printesa m-a luminat. Șoșia, cântă deja ” O baaa fuuboooo”. Și au mai apărut o grămadă de mămici care mărturisesc aelași lucru. Copiii știu că vine ! Noi, ăștia care am uitat să creștem, ne încadrăm perfect în targetul Oșanului.

Deci, dacă vă întrebați de ce sunt deja decorațiuni și bomboane de pom, și moși crăciuni și jucarii, prin magazine, să știți că pentru noi sunt. Aștia care am rămas copii și fani Crăciun, care nu vomităm când vin sărbătorile, care preferăm să fim “mainstream” și să ne păstrăm bucuria aia sinceră, pe care o aveam pe vremea când eram ca Șoșia și ca Ica și ca toți ceilalți copii care așteaptă Craciunul. Fără să ne pese de strategii de marketing, ca Moș Craciun nu există și imaginea lui așa cum o știm, a fost inventată de Coca-Cola (chiar, ce bună e Cola iarna, asezonată cu camioanele alea ale lor !) și alte spoilere de-astea grincești.

Abia aștept să ascult Poveste de Crăciun când afară ninge!

 

P.S. Când am văzut data când am primit cadou discul cu “Poveste de Craciun”, era să leșin. Douăzeci de aaaani? WTF. Când? Eu unde am fost? Și de ce-mi amintesc așa de clar iarna când l-am primit, de parcă ar fi fost ieri?

Frec dude

dudemorus

Eu cand eram mica aveam o singura preferinta in ceea ce priveste fructele. Exotica rau. Mie imi placeau dupa cum v-ati prins din titlu, dudele. Albe, rosii, dude sa fie. Norocul meu ca imi placeau la fel de mult si omizile, carora nefiind stapana pe pluralul substantivelor (Pruteanu inca n-apucase sa ma indoctrineze, ca preferam sa ma uit la Sandy Bell, nu dadusem de Doar o vorba sa-ti mai spun)  le spuneam omide. Bine, poate si datorita Andei Calugareanu si minunatei Omidee. Cert e ca adoram si dudele si omidele. Primele pentru ca erau dulci si bune si pozitionate intr-un boschet usor accesibil pentru inaltimea mea de pigmeu si celelalte pentru ca erau extrem de pufoase si aveau fooooarte fooarte multe picioare.

Sa va spun ce am in curte, aici unde lucrez eu, la capatul geografiei? Va spun atat. Nu-mi bate porumbul in geam. Si inca nu au aparut omidele.

Si da domne, frec duda, ca s-o sterg de praf, inainte s-o mananc.