The Reading Effect

Poate conține urme de Pix
All you can eat or drink Locuri Povesti

O poveste cu foietaj

Foietajul umplut lovește din nou. Se făcea că eram în prima mea vacanță în afara țării și, mi-e și rușine să spun, aveam 22 de ani. La Paris. Superb, boem, îmi iubeam viața, trăiam visul. Haștag accomplished, chit că pe vremea aia nu existau încă. Turuiam în franceză zilnic, diminețile și gura îmi erau pline numai de merci-uri, croissante și cafele de la Paul, după-amiezele de kilometri impuși de sadica de soră-mea prin toate muzeele posibile și imposibile iar serile de saxofoane, tablouri și artiști feluriți deoarece sălășluiam în Montmartre. Și iată că într-o zi decidem noi, mai mult eu, să vedem catacombele Parisului. Acele minunății pline de oase așezate delicat și supraetajat la 20 de metri sub Paris. Acolo unde, în Mizerabilii, își făcea veacul Jean Valjean (eroul meu preferat, l-am așteptat toată copilăria să vină să-mi spună că părinții mei nu sunt părinții mei și gata, de-acuma plec cu el să cutreierăm lumea. Nu știu ce-ar zice Freud despre fanteziile astea dar mă rog). Am ajuns în subteran, am citit eu “Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate” m-au trecut toți fiorii pe unde se cuvenea să mă treacă, că doar deh, știm unde era inscripția asta și-am purces. Vizita a fost superbă. Am făcut un atac de claustrofobie când am auzit că 20 de metri de pământ stau deasupra capului meu împreună cu voioșii parizieni de la suprafață, mi-a făcut și reaua de Roxana buhuhu, exact când studiam eu mai concentrată un craniu, mă rog. Cu chiu dar mai ales cu vai am ajuns la suprafață. Și-am dat noi într-o stradă plină cu tarabe unde se vindeau brânzeturi franțuzești, struguri și vin. O splendoare, se apucaseră papilele gustative de horă și de alegeri prezidențiale. Cine să fie Brânza Președintă. Eu eram ușor, nu mult, îngrețoșată de experiența subterană dar mi-am spus că nu am cum să ratez așa festin. Soră-mea, care face experimente culinare (demne de Edgar Allan Poe) pe mine de când eram eu mică, mi-a spus cu glas îmbietor, de viperă ce e: “Hai, nu vrei un foietaj din ăsta franțuzesc, # likealocal gen, cu brânză? Ia uite ce pufos e și ce apetisant arată.” Eu, proastă și ca întotdeauna, foarte încrezătoare am zis că vreau. Și cand am mușcat așa, cu poftă și am simțit în gura mea de peizancă roquefort-ul cald am simțit că am aflat ce gust au mucii de troll din Harry Potter și am îmbrățișat cu maximă pasiune primul tomberon. N-am dat la boboci, că-s o doamnă, dar tot am scuipat ca în Titanic. Și apoi am mâncat o pungă de jeleuri acrișoare, pe care o luasem pentru tata, ca să diminuez pagubele.
Ce voiam să zic. Iar am văzut azi o plăcințică de-aia. Foietaj d-ăla crescut frumos. Și iar m-am aruncat ca găina. Era plăcintă cu RINICHI. Vă pup, mă duc să-mi iau jeleuri.
17862524_1786354485011964_8969026294347214765_n