De ce e bine sa nu-ti asculti instinctul

IMG_1387

 

 

In principiu si pe scurt: ca sa nu mori.

Romantat si dezvoltat:

Oamenii, printre multe alte instincte, il poseda si pe cel de autoconservare. Oamenii in general. Exista insa si cazuri care contrazic regula.

Eu ma numar cu succes printre ei. Nu zic acum ca imi lipseste cu desavarsire, dar sa zicem ca e comparabil cu al unei gaini. Adica spre deosebire de oamenii care gandesc pe termen lung si vad nenumaratele cai prin care si-o pot lua in bot, eu sunt genul gaina, care vede primejdia doar daca se afla in unghiul in care o poate vedea: la 3 milisecunde de ea.

Evident ca nu mai pot evita nimic, si atunci cad in starea de paralizie in care “aia e” devine mod de viata.

De cand fac terapie, am descoperit ca omul este inzestrat cu puterea magica de a gandi. Inca nu o stapanesc asa cum trebuie, dar invat.

Si mai am revelatii din cand in cand. Aproape zilnic. Cea de azi: nu te opri niciodata. De ce? Pentru ca daca te opresi, poti la fel de bine sa iti scrii un epitaf si sa ti pregatesti inmormantarea.

Eu in general am avut o viata haotica si tumultuoasa. Nu zic nedistractiva pentru ca din fericire am simtul umorului si reusesc inca sa vad partea amuzanta din orice. Inclusiv din inmormantari. Pare macabru, dar nu e. E un mod de a supravietui.

Anul trecut insa, si da, ma refer la 2012, a fost insa de departe cel mai ciudat an de cand ma stiu pe pamant. Nu pot sa spun ca mi-a mers rau, pe principiul “bine macar ca n-a murit nimeni” insa nici nu pot spune ca mi-a mers bine. Am avut atatea zbateri interioare, incat acum, privind in urma, sunt mandra de mine ca inca sunt in viata, si profund recunoscatoare celor care au ajutat la acest lucru.

Dar sa ma intorc la “nu te opri niciodata”.

In clipe de restriste, cand depresia e cocotata pe tine mai ceva ca marca de scrisoare, ai tendinta morbida de a nu face nimic. De a sta si a vegeta in propria mizerie, departe de lumea pe care daca ai privi-o in ochi ti-ar spune pe muteste “you’re soooo fucked up that you need a new word for fucked up”.Si nu vrei asta. Iti plangi tu de mila destul cat sa nu mai vrei sa se organizeze si mitiguri special pentru asta.

Asa ca singura solutie e sa strangi tare din dinti si sa faci lucruri. Multe, multe lucruri. Eu anul trecut am fost in Austria, Slovenia, Italia, Croatia, Germania, am fost la catarat la sala si la munte, am fost la mare, in cluburi, la lansari de carte, la filme, la restaurante, la baruri, la festivalul de film german, la prieteni in vizita, la munca, m-am plimbat cu bicicleta, am citit, am fost la concert la Leonard Cohen in Verona si la Linkin Park in Bucuresti, am vazut filme, am scris, am alergat, am fost la sala de fitness,uneori pana la epuizare, am fost la snowboard, am fost la cimitir, am gradinarit, am plans, am tipat, am fost la un curs de germana, am lucrat 6 luni doar in franceza si engleza, am ras mecanic uneori, am ras de-a binelea alteori, cand ceva era foarte-foarte-foarte amuzant.

Da. Am facut multe lucruri. Dar le-am facut amortita, intr-o stare de semiparalizie mentala, dusa de mana de oameni care ma iubesc, “obligata” de aceiasi oameni si de faptul ca o parte mica si rationala din mine imi spunea “nu-i mai dezamagi”.

Am facut tot ce am scris mai sus impotriva mea, impotriva instinctelor si nevoilor mele de a sta izolata, inchisa in casa, singura.

Si la ce mi a ajutat? Atunci? La absolut nimic. Ma simteam oricum oribil indiferent de ce faceam. Dar acum? Acum ma uit in spate la anul trecut, si mi-au ramas doar activitatile de mai sus. Si zambesc multumita ca datorita fortei mele si a oamenilor mei dragi nu am incetat. Ce mi-ar fi ramas daca nu faceam nimic? Exact. Nimic. Plus o imensa frustrare ca mi-am pierdut inutil un an din viata.

Multumesc, mai oameni dragi ca m-ati scos din rahat , dar multumesc in primul rand mai draga “mie”, care am luptat si inca lupt cu instincte proaste, cu ganduri negre, cu griji inutile, cu situatii urate cu stari de vid.

Indiferent de stare, indiferent de chef si de instinct. Faceti lucruri. Acceptati toate invitatiile, nu stati in casa. Vorbiti cu oameni buni si frumosi , lasati-i sa va intinda o mana atunci cand nu mai vedeti marginea gropii pe fundul careia ati vrea sa ramaneti, departe de efortul de a evolua. Ca da, e greu sa evoluezi si sa faci ceva pentru tine. Mai usor ca asta e sa te nasti a doua oara.

  • rox

    cu placere mai draga :*!

  • Andreea

    te contrazic, instinctul de supravietuire te-a impins fara voia ta sa-i urmezi pe cei dragi si frumosi. se zice ca fiecare dintre noi e insotit de un dracusor si de un inger. cornitza ne inspiteste si ingerasul ne invata. cred ca oamenii buni si frumosi au constiinta celor din jur, isi suprima doza proprie de egoism si se daruiesc celorlalti, macar pentru a nu-i dezamagi 🙂

  • Ce frumos! Multumesc draga mea pentru toate gandurile tale frumoase! Iti dau dreptate. Doar ca eu fiind nu departe de ochiul furtunii nu pot fi totusi atat de obiectiva. Inca 🙂

  • Mihai Ana

    Ai exprimat in cel mai frumos mod ceea ce simt eu..o sa ma folosesc de cuvintele tale, pentru care nu platesc inca drepturi de autor, dar sper ca aceasta situatie sa se schimbe asap 🙂 si iti spun “multumesc mai om drag” ca m-ai ajutat sa privesc in spate si sa ma simt mandra de mine si de clipele frumoase pe care le-am trait cu tine si cu alti oameni frumosi… Unitatea de masura la care ma raportez este un pic mai mica de 1 an, insa unii oameni nu reusesc sa fie fie fericiti intr-o viata.. Asa ca, daca am reusit sa fiu fericita chiar si 180 de zile din 365 cred eu ca este o mare realizare 🙂 poop

  • 🙂 te-as ruga sa nu imi faci articolul sa fie mai prejos decat comentariile :)) fiind blogul meu as aprecia sa ma lasi doar pe mine sa scriu frumos :)) Multumesc pentru comentariu. M-a uns pe suflet “mai om drag”, pentru ca am scris gandindu-ma si la tine. Stiu ca in ultima vreme ai ajuns sa ma intelegi mai bine decat ma asteptam. Si sper sa cream in continuare amintiri albe pentru zile negre 🙂 pupic.