The Reading Effect

Poate conține urme de Pix
Corason Explodado I observ Life sweet life

Azi mi-e dor de

Verile în care citeam Cireșarii și singura mea grijă începând cu 1 iunie era să aștept să vină “insert day”. august. anul ăla, ca să plec la mare cu Rox. Adică serios. Era SINGURA mea grijă.

Acum practic am foarte multe griji toată vara, care sunt chiar griji și nu-mi produc nici o fericire. Să arăt bine, să am bani de excursii, să am bani de țigări, să fac aia, să dreg ailaltă, etc.

Ce voiam să zic. A. Am citit azi pe internet că toți cei care au tulburări psihice ar trebui să iasă să spună. Un fel de coming out al celor care au altă orientare sexuală. Îndemnul ăsta absolut relaxat (indiferent că e vorba de tulburare psihică sau orientare sexuală) mi se pare cel puțin arogant și ipocrit în societatea noastră. Sau e ca în Scufița Roșie, unde ăștia mai “speciali” sunt Scufițele și trebuie să spună ce au pe suflet și societatea e bunicuța-lup care vine cu replica ” să te văd mai bine, să te aud mai bine, să te mănânc mai bine”. Hai sictir, bunicuțo!

Deci da. Era mai fascinant când citeam Cireșarii pe repeat și așteptam să mi se întâmple doar marea.

“Și mă prinde bine rolul
să stau toată ziua în pat
și să aștept cuminte
clipa-n care tot se va schimba…

și tot aștept să se-ntâmple ceva
și tot aștept să mi se-ntâmple ceva”

(OCS – Odă în Piața Romană)

img_5818.jpg