Month: October 2013

Coana Leonida

IMG_1513

Am văzut și eu ca tot omul, seara asta un film. Ce-i drept, cu o ușoară intârziere de 31 de ani, dar l-am văzut. Despre E.T. vorbesc. Gata? V-ați minunat destul? Bine. Că mi-am dat seama de ce m-a ferit ăl de sus să-l văd mai devreme. Nu eram pregătită emoțional. Măi oameni, nu e posibil să chinui un biet extraterestru un film întreg, fără să-l duci undeva, să vezi ce are la plămâni. Că ceva, are sigur. Voi ați auzit cum hârâie? Nu-i normal! Păi să fi fost copilul ăla, Elliot, aceeași zodie cu mine, în primele 15 minute ale filmului îl ducea la un spital, să-i faca o radiografie și imediat la un logoped, să vadă ce-i cu vorbitul, că nu se poate așa.

Sau să fi fost eu acolo, măcar, că nu plec niciodată de-acasă fară gentuța cu multe pastile. Am de toate. Pentru că niciodata nu știi unde și ce ți se poate întâmpla.

Plus că trebuie să fii informat. Pe mine, de exemplu, dacă mă doare tâmpla, imediat îmi dau seama că poate fi un accident vascular. Si dacă tușesc mai tare, cine îmi poate garanta mie, că de la ultima radiografie de-acum 3 luni n-am făcut un cancer de toată frumusețea? Cine?

Plus ca acum, si dentistul te poate omorî. Am auzit mai demult de un caz, cu o doamnă, căreia i s-a făcut anestezie totală, a făcut stop-cardio respirator si a murit. De unde știu eu că nu fac si eu vreun accident vascular de la anestezia aia in gingie? Știu? Nu știu, că n-am de unde. Dentistul meu zice că e imposibil, dar  poți să-i mai crezi pe medicii din ziua de azi?

Nu înțeleg cum supraviețuiesc mamele cu copii. Eu clar nu fac până nu se inventeaza niște clopote mari, antiseptice, in care să țin copiii. Dacă Doamne-Ferește îi scapă un pufulete pe jos și copil fiind, se repede să-l mănance până ajung eu la el să dezinfectez pufuletele?

Și sângele? Sângele după părerea mea, trebuie să stea doar acolo unde îi e locul ! În corp, neatins de privirea omului. Iar cei care lesină, să facă bine să aștepte până la spital. Ce-i asta, să leșini așa, dezorganizat?

Viață grea domnule, viață grea !

“Omul, bunăoară, de par egzamplu, dintr-un nu-știu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? Fandacsia e gata: ei! și după aia, din fandacsie cade in ipohondrie.”
(“Conul Leonida față cu reacțiunea”).

Dez from Jazzadezz

Un pui de girafa simpatic

Cateodata, cand te mai saturi sa faci dragoste in pat precum Chirila, iti mai vine sa faci dragoste si din priviri. Si atunci ai nevoie de cadru. Nu de pat, ca am stabilit deja ca nu acolo se petrece actiunea.

Si atunci, te-mbraci frumos, asa, sa aiba vazul ce dezgoli si te duci de mana cu obiectul dorintei sa va bucurati urechile, ochi in ochi.

Noi de exemplu, am ales concertul lui Dez din Jazzadezz, sambata trecuta in Fri Kultur. Si a fost o incantare. Pe langa faptul ca muzica live e cel mai frumos tip de muzica, dupa parerea mea, o voce clara, inalta care iti canta despre dragoste in toate pozitiile ei din inima si creier, e tot ce mai ai nevoie.

Unde mai pui ca aceeasi voce blanda, atunci cand cere apa sau chitaristului “aseaza-te pe masuta, vrei?” vadeste clare influente mamesti, de unde te prinzi ca posesoarea nu e doar frumoasa si sexy-insinuant pe scena dar mai e si mama !! la ea acasa.

Si peste toate asta, aceeasi iubita-mama-si-solista mai are si o rochie care-ti muta temporar interesul vizual pentru partener 🙂

Pentru urechi mai avem: muzicuta, insotita de domn talentat in a o utiliza, chitarist cu look de Kurt Cobain mult mai zdravan la bibilica si inca una bucata chitarist care s-a alaturat la bis, ca sa fie treaba-treaba.

la urmatorul lor concert, palmele mele se vor bate din nou, una de cealalta, admirativ.

O mostra:

https://www.youtube.com/watch?v=o03fv5WhhGc

Colectia de cretini toamna-iarna 2013

Teatrul_Odeon

LE: Ca poate nu se intelege: din cauza spectatorilor nu mai vreau la teatru “conventional” nu a actorilor sau a pieselor !

S-a gandit sora-mea sa ne faca o bucurie, stiindu-ne amatori de teatru. Si astfel seara aceasta am mers, toti trei la Gaitele, la Odeon.

Nu o sa spun despre piesa prea mult. Nu am ce, nu sunt critic de teatru sau actrita, nu am terminat UNATC-ul, valentele de actrita m-au parasit de pe vremea cand jucam teatru ca sa obtin ceva de la ai mei.

O sa spun insa, cu riscul de a parea superficiala, ca eu personal am decis sa nu ma mai obosesc sa merg vreodata la vreun teatru “clasic” din gama Odeon, National, Nottara, Teatrul Mic et comp. Imi pare rau de unii actori, cu accentul pe unii, pentru ca ceilalti, de care nu imi pare rau, joaca atat de fals si prost incat valentele mele din copilarie mi se par un real talent. Serios, daca eu, care nu am studii de profil ci sunt un biet si simplu spectator, nu te cred atunci cand joci ceva, dupa parerea mea, nu eu ar trebui sa stau acasa, ci tu, draga actor depasit de propria meserie.

Chiar am citit o carte pe tema asta – Animal pe moarte de Philip Roth  – care trateaza (si) subiectul decaderii actorului de succes. Vine un timp cand ar trebui sa-ti scoti nepotii in parc, draga actor si sa-i lasi si pe-astia tineri sa faca ceva. Pentru ca in ultima vreme am tot vazut oameni tineri, talentati, obligati sa joce prin tot felul de locuri cu alta destinatie decat teatrul, deoarece, nu-i asa, scenele mari sunt ocupate. De “monstrii sacri ai teatrului”. Nu zic, sunt unii actori din generatiile mai vechi care merita statuie si pentru care as da oricand bani, timp si aplauze. Dar repet: unii, nu toti.

Piesa asta per total mi-a placut (in cele din urma).

Dar nu piesa m-a umplut de cele mai spumegatoare spume din Calea Lactee cat dragii, scumpii si nemaipomenitii nostri vecini de scaune.  Eu nu pot si nu vreau sa inteleg vreodata, de ce se intarzie la teatru.

Sunt actorii aia curve platite? Nu sunt.

Ne da noua dreptul suma platita pentru bilet sa-i tratam pe oamenii astia ca pe niste sclavi personali platiti sa joace fix cand decide Maria Sa spectatorul sa-si miste fizicul sacrosanct in sala? Nu ne da.

Afla oare oamenii astia de piesa de teatru cu cinci minute inainte sa incepa? N-as crede nici asta.

Ce varianta ne ramane? Ah da. Cei care intarzie la un spectacol, de teatru, de circ, de stand-up de ce mama dracu produc niste oameni pe o scena, nu se respecta nici pe ei, nici pe ceilalti spectatori dar mai ales pe actori.

Si inca ceva. Sunt de acord ca platiti actorii sa “va joace” pentru ca asa sunteti voi, numai Papi si Regi si Regine si meritati, manca-v-ar mama (la propriu, la cina !) dar EU personal n-am nici un grad de rudenie cu ma-ta, spectator nesimtit, care sa-ti permita sa iti bati joc de TIMPUL si BANII mei ( eu = orice spectator cu bun simt care stie ca trebuie sa ajunga putin INAINTE sa inceapa piesa) .

Vad ca mai nou oricum TOATE piesele incep mai tarziu decat ora anuntata pe bilet pentru ca s-or fi saturat si oamenii din teatru sa joace peste zgomot de haine fosnind, primate susotind samd.

Seara asta telefonul a sunat de 7 ori. O singura data a fost cel din piesa. Celelalte? Dupa cum va puteti lesne inchipui erau ale agentilor de la bursa de pe Wall Street veniti sa se delecteze cu un spectacol de teatru romanesc. Eu altfel nu-mi explic de ce nu-ti poti inchide telefonul timp de 140 de minute. Sau poate te cauta ma-ta sa-ti faca educatie, si atunci da, inteleg, tine-l deschis si fugi repde acasa cand te suna. Poate ii iese azi ce nu i-a iesit cand erai copil.

La film? Popcorn. La teatru? Sticksuri, bineinteles. Pentru ca de fapt de-aia mergem la teatru, ca sa ne simtim ca acasa, in canapea, rontaind ceva bun. Pentru ca pe vita incaltata din stanga mea mai aveam putin sa o ucid din priviri la fiecare fosnit absolut deranjant, facut cand se pregatea sa mai rumege o mana de sticksuri. Draga, ca sa stii, tuturor ne era foame. Noua de cultura, tie ca un biet animal ce esti, de mancare.

Incerc sa depasesc faptul ca  la replica unui actor “ne ai ingrijit pe toti cu boala ta”  o superba fiinta cu cap usor s-a gasit sa comenteze din spatele nostru “poate ne-ai ingrijorat”. Nu, draga mea inculta, n-a gresit, asa se vorbea pe timpurile alea. Nu, draga, relaxeaza-te, n-astepta actorul sa-i faci tu lectia la gramatica, se astepta sa vii tu cu ea facuta  la materia “in ce perioada de timp are loc actiunea”, desi era cam usor de ghicit, dupa costume.

La sfarsit, cireada vesela din sala s-a indreptat aproape calcandu-se in picioare, spre iesire. Daca ar fi fost cutremur,              n-apucam sa mor onorabil, strivita de bucati de istorie denumite Odeon, ci de vreo vita grabita sa iasa ea prima.

Nu mai zic nimic de comentariile din sala, in timpul piesei, de parca aia de pe scena erau asaaa, niste oameni care o “ardeau” si ei p-acolo.

Concluzia e ca seara asta am reusit sa impusc doi iepuri dintr-o lovitura: am fost si la teatru si la gradina zoologica. Doar ca mi-as fi dorit sa nu vad chiar de atat de-aproape animalele.

 

 

Melancolii comuniste

dus

Dupa jdemii de pps-uri, ppt-uri, articole pe tema ” ce bine si frumos era in comunism cand ne distram toti calarind o caseta video” si dupa jdemii de comentarii pe tema “era mai bine inainte” – desi inainte lipseau la apel ba caldura, ba apa calda, ba mancarea, primarul nostru drag s-a gandit sa ia masuri. Si poc, a izbit cu bagheta magica si apa calda a disparut intre 22 si 5. Acum sa ne bucuram. Probabil e doar prima dintre masurile luate pentru a satisface melancoliile cetatenilor pentru vechiul regim.
Eu am totusi cateva existentiale.
Am auzit de la “ai mai mari ca mine” ca pe vremea aia si tv ul era cu portia. Propun sa implementeze dl Primar si aceasta masura. Garantat, intr un an de “doua ore de tv si alea doar pe posturile nationale”, se curata tara de pitipoance wannabe asistente tv ca si de cocalarii care il au drept idol pe fratiwer Velea.
Mai departe, propun rationalizarea mancarii ca si-asa e plina de e-uri si poate asa, antementionatele pitipoance se apuca sa planteze si ele ceva d-ale gurii. Ogoare nemuncite exista, deci front de lucru, cum ar veni, avem, Slava Domnului.
Si daca pana acum, 70% dintre concetateni nu se spalau, presimt o crestere vertiginoasa a procentului, odata cu masurile neocomuniste adoptate recent.
Da. Io-s una din aia de se spala dupa ora 22. Una din aia care lucreaza si plateste taxe de 9 ani.
Si de banii aia, chiar vreau caldura cand e frig afara si apa calda cand vrea muschii mei sa se spele!

de unde am aflat: http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-15764761-bucurestenii-raman-fara-apa-calda-timpul-noptii-intre-orele-22-00-05-00-primaria-vina-elcen.htm

Separarea anotimpurilor in stat

anotimpuri 101

Hai sa nu va spun ca ma enerveaza jalea asta care ne cuprinde ori de cate ori se schimba anotimpul.

Hai sa va spun de ce pe mine nu ma cuprinde jalea.

Primavara:

Totul inverzeste, etc. Stiti, compunerea din clasa a doua. Mie imi place pentru ca mereu-mereu mi se pare ca e sansa unui nou inceput. Chiar daca iarna nu mi-a dat cu fail, tot imi plac inceputurile.

Imi plac fetele, imbracate super-chic, de pe strazi. Imi place aerul curat (da, stiu, poluare bla-bla – mie mi se pare curat). Imi place sa port esarfe flusturatece, sa merg in paduri in care mai exista petice de zapada si semnul intrepatrunderii anotimpurilor. Acolo e de parca primavara si iarna ar fi doi amanti care si-au incheiat socotelile si mai stau o vreme de vorba.

Imi plac toate cantecele cu si despre primavara, concertele si evenimentele de primavara. Imi plac florile, obiceiurile cu Martisor.

Imi place ca e mai usor sa hoinaresti prin oras. Imi place sa mananc salate verzi, cepe verzi, verdeturi verzi, ok ati prins ideea.

Si imi place Rapsodii de Primavara. Asa erau primaverile mele cand eram mica: cu petice de pamant uscat langa gard, cu mii de gaze ale caror vieti le urmaream ca pe cele mai tari reality show-uri, Cu cenusa scoasa pentru ultima oara afara, cu aerisit de garderoba si asternuturi. Dar aeriseala mare, un fel de Let’s do it Romania, dar mai mic. Cu ferestre mici deschise larg s aintre in case soarele si vantul, cu soare cu dinti, cu gandacii Domnului (pe care imi e rusine sa spun cat ii terorizam), cu bunica cu tulpan, cu limonada si foietaj la patiseria din colt, cu mic dejun in curte, cu ou-fiert-moale in suport vintage, de lemn. Cu ceai de ierburi culese de propriile mele manute (si atunci tot crenvursti aveam pe post de degetute).

Mi-e dor de primaverile trecute exact cum imi e de cele care vor veni !

Vara:

E cald, e bine. E mare, e munte – lejer nu cu tot dulapul pe tine. Sunt nopti lungi, de dragoste sau de distractii, sau oricum, dar treaz sa fii (adica sa nu dormi : ). E vacanta ! (urasc termenul “concediu”). Si daca ai putin noroc: sunt vacante in alte tari, sunt locuri noi si frumoase, sunt haine lejere, pot fi batai cu apa in centrul Salzburgului, poate fi Gradina Zoo din Viena, poate fi Toscana, poate fi Provence. Poate  fi ceva super-exotic. Poate fi orice. E vara !  Mai pot fi si toate locurile frumoase de pe la noi. Eu cand ma gandesc la vara sunt precum catelul ala din reclama de la Germanos “Plimbare?” 🙂

Ah, e si strand, sunt festivaluri de film in aer liber, sunt terase umbroase si ascunse, de care nu stie multa lume, unde te simti ca in gradina bunicii.

Si iar ma intorc la verile copilariei mele. Imi aduc aminte distinct un moment repetitiv, al fiecarei zile de vara a copilariei mele: momentul acela din dupa-amiaza, cand in loc sa dormi, cum ar fi trebuit, esti inca afara si te joci (chiftelute de namol, my preciouss), si e ATAT de cald de parca timpul insusi a incremenit si copilaria a stat pe loc, si esti doar un copil fericit, prin vara.

Si pe langa acel moment imi mai amintesc: pepeni si pepenoaice, piersici care te manjesc din cap pana in picioare, cateii din curte care te alerga sa te curete de antementionatele smiersici, cocosul ! , iarba, soarele care te mangaie (bine, mai nou cu gaurile din stratul de ozon te mangaie cam sadic), cosit de napi, cosasii dintre napii de cosit, tata obosit si asudat venind dintre napi, cu coasa, PLIN de muscaturi de tantari (sau tata care tocmai fusese cina tantarilor :)) ) , omizile, dragele mele omizi gadilicioase si pufoase, cireseee !, cirese a doua oara, cirese INCA o data (Doamne cat le iubesc), visine, patura pusa la umbra cu carte (de cele mai multe ori cititul se petrece intre reprize de motait).

Of verile mele dragi. Cele care ati fost si cele care veti fi !

Toamna:

Eu nu pot sta, pur si simplu, in casa, imbracata bezmetic, cu tot felul de chestii una peste alta, ca Gavroche, cu fes pe cap si cu botosi in picioare, cu o cana de ceai, mazgalind tampenii intr-un caiet si uitandu-ma pe geam. Imi trebuie toamna. Eu dupa toata agitatia din vara am nevoie de o vreme care sa ma tina inchisa in casa si sa ma oblige sa ma odihnesc. Sa dorm, sa ma uit la filme, sa citesc, sa ma giugiulesc printre perne, paturi , paturici , pilote si pilotzele, sa ma incalzesc fara foc, sa gatesc chestii bune si simpatice, sa fac un triliard de feluri de ceai, Sa citesc. Ah, am mai spus? Mai spun ! As face asta non-stop (bine, uneori mi se ia si mie de citit, dar ma tine putin si mi se intampla rar).

Imi plac florile de toamna, culorile de toamna, imi plac umbrelele traznite sau traznite prin eleganta excesiva si cizmele de cauciuc, imi plac pelerinele de ploaie colorate, imi place ca trebuie sa devii inventiv pentru a ramane vesel 🙂 . Cum ar veni, trebuie sa inveti sa te distrezi pe tine insuti.

Imi plac perele, merele, gutuile, panerele (da, Demonstene, is you who am I talking about !), imi plac strugurii si “culesurile”. De vii, de porumb, de de-toate.

Toamnele-Doamnele de cand eram eu mica, erau chiar asa. Ca si cum in fiecare an, dupa ce sturlubateca vara pleca, venea in vizita matusa severa care verifica daca am unghiile taiate scurt, parul strans ordonat, daca am mancat “cu vitamine”, daca am haine adecvate. Toamnele de atunci erau cu primele focuri in soba, cu primul dardait serios, cu schimbatul hainelor, cu muulte cumparaturi: de rechizite, de haine, de saci de cartofi, ardei, gogosari si tot ce se mai gasea prin piata.

Cel mai frumoas, toamna, era ca tata imi facea felinar din dovleac. Noi nu aveam dovleac “pe rotund” ca americanii, ci “pe lung”, ca noi. Intotdeauna felinarele mele ma priveau cu fete lungi, si intotdeauna ma miram cum lumanarile care ma faceau sa ma gandesc doar la inmormantari si cimitir reuseau sa ma fericeasca  ATAT de mult asezate in alt context.

Iarna:

Snowboard.

Bine. Desi cei care practica n-au nevoie de motive in plus, sa dezvolt totusi, pentru ca pana acum trei ani, iarna imi placea din alte motive.

Salopeta mea rosie de cand eram mica. Sentimentul ca avand multa-multa zpada in jur  sunt protejata de o fortareata alba. Sentimentul de foarte-curat-ca-in-reclamele-la-Ariel.  Sania (my preciouss !) pe care o am si acum! Patinoar, ceai cu rom, vin fiert cu mar si scortisoara, soba, motanul lui tati lafait pe mine sau masandu-mi stomacul cu labutele (din fata). Mar copt pe soba de teracota.

Cele doua ceainice de metal de pe soba de la bunica din deal (pentru cunoscatori: da, am rebotezat femeia, ca mi-e lene sa explic de 1000 de ori gradul de rudenie). Singurul ceainic de metal de la cealalta bunica, din vale. Drumul intre cele doua bunici, prin zapada, cu fularul legat peste nas, pe sub stalpul de electricitate pe care il vedeam ca pe o bolta cand eram mica.

Sarbatorile. Craciunul. A fost este si va ramane pentru mine Craciun. Eu stiu ca nu mai e cool sa iti placa, dar mie imi place si imi va placea intotdeauna o ocazie de a fi fericit (mai fericit ca de obicei) alaturi de prieteni si familie, oameni de zapada.

Batai cu bulgari, brad, cadouri, snowboard, frig afara cald inauntru. Senzatia aia cosy ca toata lumea e happy si iubitoare. Peregrinarile tale prin casele prietenilor, si ale lor prin casa ta.

Ziua mea de nastere asezata fix in mijlocul iernii.

 

Da. Imi place clima temperat-continentala de tranzitie. E singura human friendly dupa parerea mea. Intai mica si frumoasa, apoi mai mare, sexy si nerusinata, pe urma cucoana gospodina si  inteleapta si in final cucoana usor senila in a funky way ! :))

Si daca nu te ai distrat in ultimele patru anotimpuri, guess what! mai vin patru :))) !

Imagine preluată de aici: http://www.elena-calapereanu-art.ro/anotimpurile-p-75.html