Month: May 2013

Frec dude

dudemorus

Eu cand eram mica aveam o singura preferinta in ceea ce priveste fructele. Exotica rau. Mie imi placeau dupa cum v-ati prins din titlu, dudele. Albe, rosii, dude sa fie. Norocul meu ca imi placeau la fel de mult si omizile, carora nefiind stapana pe pluralul substantivelor (Pruteanu inca n-apucase sa ma indoctrineze, ca preferam sa ma uit la Sandy Bell, nu dadusem de Doar o vorba sa-ti mai spun)  le spuneam omide. Bine, poate si datorita Andei Calugareanu si minunatei Omidee. Cert e ca adoram si dudele si omidele. Primele pentru ca erau dulci si bune si pozitionate intr-un boschet usor accesibil pentru inaltimea mea de pigmeu si celelalte pentru ca erau extrem de pufoase si aveau fooooarte fooarte multe picioare.

Sa va spun ce am in curte, aici unde lucrez eu, la capatul geografiei? Va spun atat. Nu-mi bate porumbul in geam. Si inca nu au aparut omidele.

Si da domne, frec duda, ca s-o sterg de praf, inainte s-o mananc.

Cioburile aduc fericire

broken_glass__by_maladresse

LE: Ca sa nu ma mai intrebati de ce ma plang. Cum m-am plans, cum m-am umplut de fericire. Au efect intarziat cioburile alea. 🙂

Aduc pa dracu’. Am spart ieri un pahar in timp ce spalam vasele si in juma’ de ora am ars mancarea. Si sa vedeti fericirea naibii cand mananci pui carbonizat. Mastarsefa si-a dat cu stangu’ in dreptu’.

Banii n-aduc nici aia fericirea, am constatat eu intr-o superba zi de mai, cand, avand bani in buzunar (ceea ce o raritate, recunosc) aveam si-o stare de i-as fi dat pe toti pe funie roz si sapun Dove. Ca sa alunece mai bine si sa raman cu pielea gatului hidratata.

Vad in fiecare zi zeci si sute de cretinatati de ma lasa cu gura cascata. Cateodata ma amuza, cateodata imi vine sa dau cu toata vesela de pamant (ca doar aduce fericire). Si da, ma plang. Cui nu-i convine, sa-si ia norul roz, si sa dispara dintre tunetele mele.

Azi vad din autobuz “Copilarie eterna”, reclama la nustiuce eveniment pentru copii cu ocazia zilei de 1 Iunie. Nu stiu cum sunt altii, dar eu cand aud de “copilarie eterna” ma gandesc ori la un copil care a murit, si asadar a ramas copil forever, ori la un om retardat mintal, ceea ce iar nu-mi suna a fericire la pachet. Copilaria e copilarie, nu zic, o fi ea superba, dar si restul vietii ar putea fi la fel, daca nu am fi cretini.

Si in timp ce scriu asta, mananc niste turta dulce cu scortisoara, ca sa alimentez copilul din mine. Nu embrionul, copilul ala ca al alora de la OCS. Si exprimarea cu eterna de mai sus, in continuare mi se pare ciudata.

Plus ca eterna mi se pare ca suna bine doar pe “pamblicile” alea de la coroanele de flori. As vrea sa povestesc intr-o zi cum m-am dus io mare organizatoare de inmormantari sa cumpar doua coroane de flori pentru bunica din dotare. Bunica usor decedata (la 93 de ani si a murit in somn, asta da bafta zilele astea). Si ii zic tigancii de la florarie ce sa scrie pe “pamblica”. Si tiganca imi zice senina sa scriu eu, ca ea nu stie. Sa scrie. Si cica de ce am simtul umorului macabru. Din obisnuinta, as zice. Am scris, ca doar nu era sa las “pamblicile goale” si s-o trimit pe bunica pe lumea ailalta fara un regret etern. (hai ca v-am si povestit pana la urma).

Mda. Hai ca am rezolvat-o si pe asta. Cioburile n-aduc fericirea, banii nici atat, iar turta dulce trece prin stomac.

Stiti bancul ala cu fiecare scrie despre ce n-are?

 

Imagine de aici: http://maladresse.deviantart.com/art/broken-glass-53709080

Best (blow) Jobs

quiringh_gerritsz_van_brekelenkam,_mestesugar

Ma apuc si eu intr-o zi ca orice om gospodar cu job unde se freaca menta, sa sondez piata in cautare de loc de munca activator de spirit patriotic. Stiti voi, genul ala de loc unde, ca sa ajungi, te trezesti dimineata cu o ora mai devreme, te gatesti ca pentru o zi in care sigur semnezi contractul vietii cu Bill Gates, bei cafeaua in timp ce cu o mana asculti muzica si cu cealalta butonezi Stumble Upon, eventual tragi si o yoga mica in timp ce mananci un mic dejun atat de sanatos de ti-ar cere sfaturi si Olivia Steer. .

Ca-ti permiti. Ca te scoli devreme ca sa ajungi intr-un loc misto, unde o sa faci niste chestii care-ti plac si vei fi platit pe masura efortului.

Unde oamenii raspund la sau initiaza acest obicei ancestral, neinteles de actualii mei colegi, de a saluta, ZAMBIND daca se poate.

Unde petreci 9 ore dintre care una este cea in care mananci linistit pranzul in timp ce citesti ziarul, pe o banca in parc (daca e vara). Pentru ca da, comunismul a cazut, sclavagismul s-a abolit si ce sa vezi, exista oameni de tip “Sefi” care nu vomita invective daca indraznesti sa parasesti sfantul altar al jobului in TIMPUL TAU GARANTAT DE LEGE.

Dar sa nu mai divaghez pe tema asta, pentru ca e clar ca locul asta exista si e situat la urmatoarea usa pe stanga dupa Neverland. Da, exact, usa aia dintre Tara Minunilor si Oz.

Si intru si selectez doar orasul. mandra si frumoasa Capitala. (Sper sa se vada ironia, ca n-am de gand s-o bolduiesc). Si gasesc:

– Sandwich Artist la Subway care din ce am dedus eu din descrierea extrem de pompoasa e ala care-ti face sandvisuri la Subway (n-am nimic cu meseria in sine, dar pe bune, ce-i cu denumirea???)

– Colaborator part time – detalii la nr 07xx.xxx.xxx (si atat! ce descriere de post, economie de caractere bibicule ca sa scrii mult e greu)

– patrusutesaptescincidemilioane de mii de oferte de videochat

– alte  patrusutesaptescincidemilioane de oferte de post de director. Pe bune? Au murit agentiile de head hunting?

 

Nu mai insist ca nu are rost. Ideea e ca am gasit in aproximativ 2000 de oferte si una cu un text digerabil, Nu pentru Tara Minunilor, dar macar cat pentru Lumea Sofiei.

 

Imagine de aici: http://www.cotidianul.ro/colectia-elie-safra-cucereste-colectionarii-la-new-york-136310/